4:55 am - Friday December 9, 2016

Tratamente naturiste pentru secreţiile post nazale

Remedii naturale pentru secreţiile post nazale

Tratamente naturiste pentru secreţiile post nazaleCe sunt secreţiile post nazale?

Secreţiile post nazale au loc atunci când sinusurile produc mucus în exces, care curge pe partea din spate a gâtului.

În condiții normale, glandele din nas și gât produc în mod constant mucus, pentru a umezi membranele nazale și pentru a lupta împotriva infecţiei. Când se acumulează prea mult mucus, se produce o secreţie post nazală.

Cauzele secreţiilor post nazale

Secreţiile post nazale pot fi cauzate de o serie de afecţiuni sau probleme de sănătate, inclusiv:

–    infecții bacteriene

–    infecții virale care produc răceală

–    gripa sezonieră

–    alergii

–    leziuni la cap

–    folosirea spray-urilor nazale

–    sinuzită

–    reflux gastroesofagian

Dacă secreţia mucoasei, asociată cu secreţiile post nazale, este subțire și clară, afecţiunea este, cel mai probabil, cauzată de răceli, de gripă, de alergii, de temperaturile reci, de expunerea la lumini puternice, de anumite alimente sau condimente, de sarcină, de schimbări hormonale, de folosirea anumitor medicamente (cum ar fi pilulele contraceptive și medicamentele pentru tensiunea arterială) sau de anomalii structurale (cum ar fi o deviaţie de sept nazal).

Dacă secreţiile sunt groase, secreţiile post nazale, cel mai probabil, sunt cauzate de aerul uscat, de infecţii ale sinusurilor, de febră fânului sau de alergiile la alimente (în special la produsele lactate).

Simptomele secreţiei post nazale

Împreună cu senzaţia de scurgere a unui lichid în spatele nasului şi în gât, secreţiile post nazale pot produce următoarele simptome:

–    o tuse care tinde să se agraveze în timpul nopţii

–    durere de gât

–    durere la nivelul urechii

–    durere sinuzală în față

–    umflarea amigdalelor sau a altor ţesuturi din gât

Tratamentul pentru secreţiile post nazale

Pentru a vă trata în mod corespunzător de secreţiile post nazale, este important să vi se examineze urechile, nasul şi gâtul, pentru ca medicul dumneavoastră să poată stabili cauza secreţiilor. Dacă secreţiile post nazale sunt cauzate de o infecție bacteriană, de exemplu, veți avea nevoie de antibiotice.

Remedii pentru secreţiile post nazale

Pentru ameliorarea temporară a secreţiilor post nazale, luați în considerare aceste remedii naturale:

1) Irigare nazală

Cercetările sugerează că irigarea nazală (o procedură care implică folosirea apei cu sare pentru a vă elibera pasajele nazale) poate ajuta la reducerea secreţiilor post nazale la persoanele cu sinuzită cronică.

2) Ghimbirul

Deși ghimbirul nu a fost studiat pentru efectele sale asupra secreţiilor post nazale, planta poate ajuta la ameliorarea congestiei, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele cu secreţii post nazale. Având în vedere că este important pentru persoanele cu secreţii post nazale să bea multe lichide, încercați să beţi ceai de ghimbir.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 3 votes)
Tratamente naturiste pentru secreţiile post nazale, 10.0 out of 10 based on 1 rating
Articol din categoria: Tratamente si remedii

No comments yet.

Lasa un raspuns

Read previous post:
Tratamente naturiste pentru boala arterelor periferice
Tratamente naturiste pentru boala arterelor periferice

Remedii pentru boala arterelor periferice   Ce este boala arterelor periferice? Boala arterelor periferice (menționată... mai mult »

Close