4:51 am - Friday December 9, 2016

Remedii pentru constipaţie

Ce este constipaţia?

Remedii naturiste pentru constipaţieFrecvența normală a tranzitului intestinal variază foarte mult de la o persoană la alta, de la o dată sau de mai multe pe zi, la de trei ori pe săptămână. În general, este foarte probabil să fiţi constipaţi dacă aveţi un scaun tare şi uscat mai puțin de trei ori pe săptămână.

Constipaţia vă poate face să vă simţiţi balonat şi inconfortabil, iar scaunul este eliminat cu dificultate.

Deşi constipaţia poate afecta pe oricine, este mai frecventă la femei şi la persoanele de peste 65 de ani. De asemenea, tinde să apară în timpul sarcinii, după naştere sau intervenţii chirurgicale, cu anumite medicamente (analgezice), precum și cu unele afecţiuni, cum ar fi scleroza multiplă.

Remedii pentru constipaţie

1) Fibre

O dietă săracă în fibre poate rezulta în constipație. Fibrele insolubile, care trece prin corp aproape neschimbate, d[ scaunului o textură moale, ceea ce uşurează eliminarea lui. Alimentele care sunt bogate în fibre insolubile includ: cereale integrale, fructe şi legume. Încercați tărâțe de grâu, orez brun, cereale integrale sau pâine.

Fibrele solubile se dizolvă în apă și formează o substanță asemănătoare unui gel în intestine. Puteţi să încercaţi să mâncaţi prune și smochine la micul dejun, sau să le mâncaţi ca o gustare, pentru a preveni constipaţia.

O altă opțiune este să adăugaţi o linguriţă de seminţe de in peste orice mâncare.

Adăugaţi fibre în dieta dvs. treptat, pentru a evita balonarea şi gazele. De asemenea, asigurați-vă că beţi suficientă apă, altfel fibrele pot avea un efectul opus și por provoca constipaţia.

Suplimentele de fibre funcţionează la fel de bine.

2) Lichidele

Asigurându-vă că beți suficiente lichide pentru că ele fac scaunul mai moale și uşurează eliminarea acestuia.

Aveţi grijă la consumul de băuturi alcoolice și băuturi cofeinizate (cum ar fi: cafeaua şi băuturile cola), deoarece vă pot deshidrata.

3) Laxativele

Multe laxative pe bază de plante și „ceaiurile dieteticienilor” sunt numite laxative stimulante sau laxative antranoide. Acestea includ plante cum ar fi:

– Cascara Sagrada

– Rubarba

– Aloe

– Senna

– Pațachina

Câteva dintre aceste plante, cum ar fi Senna, sunt aprobate ca tratamente fără prescripţie medicală pentru constipaţie. Deși acestea sunt menite să fie un tratament pe termen scurt, în realitate, oamenii pot deveni dependenţi de ele și le folosesc timp de săptămâni, luni sau chiar ani de zile pentru a elimina în fiecare zi un scaun.

Ele nu ar trebui să fie folosite pentru mai mult de o săptămână, decât sub supraveghere medicală. Folosirea prelungită a fost asociată cu diareea cronică, cu o epuizare de potasiu care provoacă slăbiciune musculară, cu bătăi neregulate ale inimii şi cu insuficiență hepatică sau renală.

4) Biofeedback-ul

Terapia cu biofeedback poate ajuta persoanele cu constipaţie cauzată de disfuncții ale planşeului pelvian; o afecţiune în care muşchii pelvieni nu funcționează în mod corespunzător. Ea apare ca urmare a unor afecţiuni precumŞ obezitate şi o prostată mărită sau după nașterea copilului.

Terapeuți biofeedback vă învață cum să vă coordonaţi mai bine muşchii folosiţi pentru a defeca. Aproximativ 70% dintre oameni au ameliorat simptomele după antrenamentul biofeedback.

Deși biofeedback-ul a fost explorat ca un tratament pentru acest tip de constipație doar de puţin timp, rezultatele sunt promiţătoare.

De exemplu, un studiu a comparat biofeedback-ul (o sesiune pe săptămână timp de cinci săptămâni) cu laxativele (polietilen glicol 14.6 – 29.2 grame pe zi) plus educația persoanelor cu o disfuncție cronică severă la nivelul planșeului pelvian. Toți participanții au încercat anterior suplimente de fibre sau supozitoare şi nu au văzut niciun rezultat.

După șase luni, sesiunile de biofeedback au fost mai eficientele decât laxativul în 43 din 54 (80%) de cazuri. Beneficiile păreau să dureze cel puțin doi ani.

5) Probioticele

Probioticele, cum ar fi Lactobacillus acidophilus, sunt organisme microbiene vii, care sunt prezente în mod natural în tractul digestiv. Unele dintre modalitățile în care se consideră că promovează sănătatea includ: suprimarea creşterii bacteriilor potențial dăunătoare, îmbunătăţirea funcţiei imunitare, întărind bariera protectoare a tractului digestiv și ajutând la producerea de vitamina K.

Există unele dovezi preliminare că suplimentele probiotice pot trata constipația. De exemplu, un studiu a analizat efectul unei băuturi probiotice care conține o tulpină a unei bacterii benefice numite Lactobacillus casei Shirota (65 mililitri pe zi) şi efectul unui placebo la persoanele cu constipaţie cronică. Băutura probiotică a dus la o îmbunătăţire semnificativă a severităţii constipaţiei şi consistenţei scaunului.

Un alt studiu a examinat eficacitatea altei tulpini probiotice asupra constipație la copii și nu a găsit niciun efect. 84 de copii între 2-16 ani, cu constipaţie, au luat lactuloză (laxativ) şi un supliment probiotic care conținea Lactobacillus GG, sau doar lactuloza. După 12 şi 24 de săptămâni, Lactobacillus nu a fost mai eficace decât lactuloza simplă în tratarea constipaţiei.

6) Acupresiunea

Acupresiunea este o practică tradițională de vindecare, care implică aplicarea unei presiuni cu degetul pe punctele de acupunctură specifice.

Un punct care este deseori recomandat de acupuncturişti pentru constipaţie este intestinul gros 4. Deși nu a fost studiată pentru constipaţie, acupresiunea este un remediu simplu care poate funcţiona pentru unii oameni. Punctul este în cel mai înalt loc al mușchiului, între degetul mare și degetul arătător atunci când sunt apropiate. Atenție: nu folosiţi acest punct dacă sunteți gravidă.

Aplicați pe piele o presiune, care crește treptat în intensitate, cu degetul mare sau degetul mijlociu, la un unghi de 90 de grade. Țineți apăsat timp de trei minute. Presiunea nu ar trebui să fie dureroasă sau să producă un disconfort.

7) Magneziu

O deficienţă de magneziu poate contribui la constipaţie. Magneziul se găseşte în mod natural în alimentele precum: legumele cu frunze verzi, nuci, seminţe, cereale integrale și în suplimente.

Magneziul este necesar pentru funcţionarea normală a muşchilor, inclusiv a musculaturii intestinale. Un studiu recent a examinat aportul de magneziu în raport cu constipația, asupra a 3835 de femei. Aportul redus de magneziu a fost asociat cu constipaţie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Remedii pentru constipaţie, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
Articol din categoria: Tratamente si remedii
Articole Similare:

No comments yet.

Lasa un raspuns

Read previous post:
Care este herpesul oral
Remedii naturale pentru herpesul oral

Care este herpesul oral? Herpesul oral se referă la acele beşici mici şi dureroase, care... mai mult »

Close