6:57 am - Thursday December 8, 2016

Picioare grele. Ce e de facut?

713_47-10-Picioare grele, varice, flebita

Senzatia de greutate in picioare este o stare provocata de o circulatie venoasa deficitara. Dilatatia sistemului venos de la nivelul membrelor inferioare este resimtita de cele mai multe ori prin umflaturi si durere intensa. De fapt, problema se gaseste in interiorul venelor care se dilata foarte mult pentru a cuprinde o cantitate imensa de sange ce nu se mai poate intoarce catre partea superioara a corpului.

De ce apare sindromul de picioare grele ?

Cauzele cele mai frecvente care duc la aparitia picioarelor grele sunt varicele si flebita (inflamatia unei vene bolnave care uneori duce la formarea unui cheag de sange care o obstrueaza).

Venele varicoase sunt vase rigide, proeminente, inchise la culoare, cu structura modificata, observate mai ales pe fata posterioare a gambei. In aceste vene sangele stagneaza si creaza in timp modificari asupra tesutului muscular si cutanat inconjurator. Aparitia varicelor este pusa cel mai frecvent pe seama factorilor genetici, a conditiilor de munca (statul prelungit in picioare) si a greutatii corporale prea mari (obezitatea fortand sistemul venos de intoarcere a sangelui). Femeile sunt mai frecvent afectate de varice, si la aceasta contribuie mult lunile de sarcina.

Cum resimtim senzatia de picioare grele provocata de varice ?

Atunci cand suferiti de varice veti resimti o senzatie de intepaturi la nivelul picioarelor, mancarimi, greutate in picioare si umflarea in zona gleznei. Modificarea circulatiei superficiale de la nivelul pielii poate duce in stadiile avansate la aparitia ulceratiilor pielii, leziunile cutanate devenind adevarate rani supurande care cu greu pot fi vindecate.

Mergeti la medic daca observati modificari dureroase sau de culoare la nivelul zonelor afectate de varice. Durerea in punct fix care va tintuieste pur si simplu este semnul unei complicatii serioase in care apar tromboze in interiorul vaselor (tromboflebita).

Ce este de facut?

Iata cateva sfaturi pentru a avea picioare usoare, nedureroase si fara leziuni:

– Vestimentatia – uitati de tocuri si incaltamintea incomoda, mai ales daca aveti in familie rude cu afectiuni ale venelor. Daca situatia sociala sau chiar placerea personala va impiedica sa luati astfel de masuri radicale, incercati macar sa alternati incaltamintea cu una comoda, limitand perioadele de tensiune a picioarelor. Celelalte obiecte vestimenatre trebuie sa fie lejere, fara centuri sau pantaloni foarte stramti deoarece acestea pot deteriora in timp structura vaselor.

– Profitati de momentele libere pentru a va detensiona picioarele prin exercitii de rotatie ale gleznelor si scurte perioade de masaj in sens ascendent la nivelul gambelor. Inainte de culcare ridicati intreg membrul inferior in pozitie orizontala deasupra nivelului pieptului si readuceti-l incet la planul patului. Acasa va sunt de folos dusurile alternante reci-calde care mentin circulatia in conditii optime. Intotdeauna veti gasi un aliat in sporturi precum inotul, plimbatul cu bicicleta sau jogging-ul. In plus, folosind ciorapii elastici gambieri veti elimina din disconfortul creat de insuficienta venoasa care deja s-a instalat.

– Reduceti consumul de sare si cofeina si sporiti cantitatea de fibre din alimentatie.

– Complexul vitaminic B contribuie la fortifierea circulatiei capilare.

– Preparatele de gingko biloba sunt cunoscute de mii de ani pentru efectul tonic venos.

– Alifiile pe baza de extract de alun aplicate de 3ori pe zi sustin venele afectate de varice sau flebita.

– Consumati cu incredere ceaiuri pe baza de coada-soricelului. Turnati un sfert de litru de apa peste 1-2 lingurite de planta (50 g) si lasati la inmuiat peste noapte. Dati apoi in clocot si strecurati. Beti 2-3 cani pe zi cateva saptamani).

– Hidroterapia ajuta prin cresterea elasticitatii peretilor venosi. Dizolvati 200 g de sare de bucatarie in 2 litri de apa calda. Introduceti picioarele in aceasta baie timp de 30 de minute, completand pe parcurs pentru a pastra temperatura constanta. Ridicati ulterior picioarele pe o perna si mentineti-le antigravitational.

36

– Puteti ameliora aspectul ranilor de la nivelul picioarelor prin aplicarea locala de ceai de salvie care este un bun antiseptic, astringent si cicatrizant. Frunzele macinate se pot imbiba cu apa, iar pasta obtinuta se foloseste sub forma de cataplasme la nivelul gambelor. Pansamentul aplicat se va schimba o data pe zi.

– Sulfina are proprietati antiagregante prin compusul numit melilotozida. De aceea ea poate fi folosita pentru fluidificarea sangelui stagnant in venele cu varice sau tromboflebita. Se va consuma sub forma de infuzie de 3 ori pe zi.

– Sucul obtinut din usturoi pisat este un excelent aliat al venelor, care ajuta la pastrarea integritatii acestora si a fluiditatii sangelui. Administrati in cure de cateva saptamani cate 20 picaturi de 3 ori pe zi.

– Fructele de chiparos sunt venotonice. Puteti obtine un suc prin fierberea a 20 g de fructe in 1 litru de apa timp de 10 minute.

– Decoctul de castane (40 g de castane fierte pentru 10 minute in 1 litru de apa) scade inflamatia de la nivelul peretelui venos. Beti 2 cani pe zi timp de 1 saptamana, apoi reluati cura dupa o pauza de 7 zile. Se pot folosi cu succes si gemoderivatele de castan asociate cu afin, maces si ghimpe paduret , cate 1 doza din fiecare de 2 ori pe zi. Tratamentul de intretinere cu doze mai scazute este necesar pentru efecte pe termen lung.

– Frunzele de vita-de-vie sunt un remediu la indemana pentru a scapa de senzatia picioarelor grele si dureroase. Consumati decoctul obtinut din fierberea a 80 g frunze in 1 litru de apa.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
Picioare grele. Ce e de facut?, 10.0 out of 10 based on 4 ratings
Articol din categoria: Tratamente si remedii
Articole Similare:

One Response to “Picioare grele. Ce e de facut?”

  1. Tuta Ilie
    01/10/2015 at 8:23 am #

    Da daca senzatia de picior greu se manifesta
    numai la unul din picioare,ce recomamdati?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasa un raspuns

Read previous post:
12-tips-on-how-to-lose-face-fat-fast-can
Cum sa scapi mai usor de burta?!

S-au depus câteva kilograme în plus? E din ce în ce mai greu să-ţi închei... mai mult »

Close